Experți germani - Visiting Professors ai Universității noastre
- 83 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost vizitată, în data de 5 octombrie curent, de profesorul Axel Haverich de la Universitatea de Medicină din or. Hannover, șeful Clinicii de chirurgie cardiotoracică, vasculară și transplant, Doctor Honoris Causa al Universității noastre, și profesorul Wolfgang Harringer, președintele Societății Germane de Chirurgie Cardiotoracică și Vasculară, șeful Clinicii de chirurgie cardiotoracică și vasculară din Braunschweig, Germania.
Experții germani au avut o întrevedere cu rectorul Ion Ababii și alți reprezentanți ai administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, unde s-a discutat despre o posibilă colaborare privind cercetările morfologice în ateroscleroza aortei și a vaselor magistrale mari la nivel de vasa vasorum și sistem limfatic regional, stabilirea gradului de cardiotoxicitate a substanțelor folosite în tatuaje și influența acestor toxine asupra sistemului limfatic regional, precum și încadrarea în parteneriat a Academiei de Științe a Moldovei, și anume a echipei de cercetare în domeniul nanotehnologiilor, condusă de academicianul Ion Tighineanu.
În cadrul ședinței, rectorul Ion Ababii a declarat că relațiile de colaborare cu partenerii europeni ne-au permis să facem schimbări majore atât în procesul de studii la nivel universitar, cât și în învățământul postuniversitar. „Germania a fost întotdeauna un exemplu pentru noi, astfel încât încercăm permanent, cu posibilitățile pe care le avem, să respectăm tradiția și inovația pe care o aplică dumnealor în știință și, în același timp, cu pași mici, încercăm să ne ridicăm la aceleași standarde”, a adăugat academicianul Ion Ababii.
În acest context, pentru contribuția la instruirea tinerilor rezidenți și pentru suportul acordat în diverse proiecte finanțate de Uniunea Europeană, oaspeții de peste hotare au primit titlul onorific de Visiting Professor al Universității noastre. Acest titlu îi obligă pe delegați să țină cursuri de specialitate pentru studenții, rezidenții și tinerii specialiști.
Experții germani au fost onorați de titlu și au remarcat că văd în instituția noastră un partener fidel, demn de încredere pentru extinderea colaborării de mai departe.
Vizita a fost efectuată în cadrul unui parteneriat între USMF „Nicolae Testemițanu”, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Clinica de Chirurgie Cardiotoracică, Vasculară și Transplant de la Universitatea de Medicină din Hannover, Germania, inițiat în anul 2001. În această perioadă, s-au înregistrat performanțe în știință: au fost elaborate noi metode de tratament chirurgical pe cord, au fost efectuate sistematic schimburi de experiență între ambele părți, iar recent a fost cooptată și Academia de Științe a Moldovei cu studii în domeniul nanotehnologiilor.
[nggallery id=610]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii