Patologiile ficatului discutate pe larg în cadrul Lecturilor de iarnă
- 70 vues
Cele mai stringente probleme din domeniul chirurgiei abdominale sunt abordate în cadrul Lecturilor de iarnă, care se desfășoară în aceste zile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. La eveniment participă cadre profesoral-didactice, medici specialiști și chirurgi din Republica Moldova și din România.
În ședința de deschidere, Vladimir Hotineanu, profesor universitar, Catedra de chirurgie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu”, principalul organizator al evenimentului, a făcut o retrospectivă a celor 12 ediții a Lecturilor de iarnă, care de-a lungul timpului au abordat diverse tematici din chirurgia de urgență, hepato-pancreato-biliară, cardio-vasculară, oncologică, pediatrică ș.a. Profesorul a evocat numele marilor chirurgi din Republica Moldova care au făcut istorie în medicină, printre care academiciana Natalia Gheorghiu, profesorii Constantin Țîbîrnă și Nicolae Anestiadi, cei care au pus bazele chirurgiei specializate în țara noastră, inclusiv cea toracică, vasculară, cardiacă, pediatrică. Totodată, Vladimir Hotineanu a nominalizat principalele patologii chirurgicale ale ficatului cu care se confruntă medicina la moment și a menționat faptul că noile modalități de diagnostic cum ar fi rezonanța magnetică, tomografia computerizată, angiografia prin rezonanță magnetică oferă specialiștilor în domeniu posibilitatea să identifice maladii care, acum ceva timp, erau cunoscute doar din articole și monografii elaborate de cercetătorii de peste hotare.
”În știință, schimbul de idei este mai important decât orice, iar pentru ca să avem o țară dezvoltată trebuie să promovăm o societate bazată pe cunoaștere: cunoaștere a limbii, a identității naționale, a fenomenului din natură și societate, a profesiei și a diferitor domenii”, a menționat Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei, prezent la eveniment. Academicianul a mai precizat că AȘM tinde să-și păstreze rolul său de promovare a cunoașterii, a elitei intelectuale științifice, culturale și a businessului.
La rândul său, vicepreședintele AȘM Stanislav Groppa, șef catedră Neurologie FECMF a Universității noastre, a relatat că ”În prezent, în Republica Moldova sunt patru laboratoare mari care se ocupă de cercetarea maladiilor ficatului, și anume: Gastrologie, Hepatochirurgie, Chirurgie hepato-pancreato-biliară și Chirurgie reconstructivă a tractului digestiv, care creează posibilități remarcabile de cercetare și de extindere în tot ce este nou și poate fi aplicat și în țara noastră”.
Potrivit prorectorului pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, Olga Cernețchi, astfel de evenimente reprezintă o oportunitate de perfecționare pentru specialiști și a încurajat organizarea lor în diferite domenii, mai ales că perfecționarea devine, în ultima perioadă, o problemă din cauza resurselor financiare limitate alocate în acest sens. Prorectorul a făcut referire și la programul ”Români de pretutindeni”, elaborat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice al României, care oferă 35 de burse de perfecționare pentru cadrele profesoral-didactice de la USMF „Nicolae Testemițanu”, pentru anul 2016.
Despre necesitățile în chirurgie, lipsa de specialiști pe anumite segmente, posibilitățile de a cerceta și a dezvolta metode de diagnostic și tratament în parteneriat cu instituții similare din România au mai vorbit și profesorul Sandu-Gabriel Aprodu, Iași, România, academicienii Gheorghe Ghidirim, șef catedră Chirurgie nr. 1 ”Nicolae Anestiadi”, Eva Gudumac, șef catedră Chirurgie, ortopedie și anestezie pediatrică și Evghenii Guțu, șef catedră Chirurgie generală semiologie.
Lecturile de iarnă se desfășoară în perioada 25-29 ianuarie 2016, iar pe parcursul celor cinci zile vor fi abordate mai multe subiecte privind chirurgia ficatului: anatomia și fiziologia ficatului, starea ficatului în perioada gravidității, patologia ficatului la copil, tumorile ficatului, traumatismele și chisturile ficatului, boala Klatskin, angiocolita purulentă și alte patologii.
În ultima zi de conferință, va fi organizată o ședință comună cu Asociația Chirurgilor din Republica Moldova dedicată transplantului de ficat, unde va fi analizată situația actuală din țară și din România, și vor fi discutate diverse probleme ce țin de această practică. Totodată, va fi realizată o transmisiune în direct din sala de operații a unei intervenții de transplant de ficat de la un donator viu.
Manifestarea științifică este organizată de Catedra de chirurgie nr. 2 în colaborare cu Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” și a catedrelor: Chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”, Anatomie topografică și chirurgie operatorie, Chirurgie generală semiologie, Chirurgie FECMF.
[nggallery id=319]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii