O nouă direcție de colaborare în managementul pacienților cu COVID-19 în cadrul Parteneriatului Republica Moldova-Carolina de Nord, SUA
- 1148 vues
Studenţi din anii II-III și cadre didactice de la specialitatea Asistență medicală generală, Facultatea de Medicină nr. 1, a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, precum și asistenți medicali practicieni au asistat, în data de 28 septembrie curent, la cel de-al doilea webinar moldo-american, în format on-line, adresat nurselor antrenate în managementul pacienților cu coronavirus de tip nou. Atelierul a fost organizat de către Asociația de Nursing din Moldova împreună cu partenerii din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, cu suportul Ambasadei SUA în Republica Moldova, în cadrul Parteneriatului Republica Moldova - Carolina de Nord.
Virginia Șalaru, conferențiar universitar la Catedra de medicină de familie a USMF „Nicolae Testemițanu”, a menționat că organizarea webinariilor de acest gen contribuie la fortificarea capacităților facultății în predarea centrată pe necesitățile asistenților medicali în activitatea clinică. Totodată, sunt create oportunități pentru studenți pentru a prelua experiența colegilor din Carolina de Nord, în conformitate cu standardele internaționale în domeniu și preluarea bunelor practici în nursing.
În cadrul webinarului, nursele din Carolina de Nord au împărtășit colegilor din Republica Moldova cunoștințe actuale privind siguranța și îngrijirea medicală în timpul pandemiei COVID-19, au prezentat un studiu de caz al unui pacient internat la Spitalul Cone Health din Greensboro, CN, au descris simptomele și complicațiile frecvente ale infecției, evaluarea și planul de îngrijire a pacientului. De asemenea, au avut loc discuții despre siguranța și protejarea asistentelor medicale la locul de muncă, după care a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri și schimb de opinii.
Președintele Asociației de Nursing din Moldova, Elena Stempovscaia, a declarat că scopul atelierului a fost de a construi o punte de colaborare cu partea americană pentru împărtășirea celor mai relevante practici în prevenirea, diagnosticul și tratamentul virusului SARS-CoV-2. În acest context, organizația a exprimat mulțumiri Ambasadei SUA în RM, Spitalului Cone Health, Universității din Carolina de Nord, Clubului Rotary și personal partenerilor și specialiștilor: Christopher McKeown, Amanda Payne, Ann Councilman, Julie O’Neal, Deborah Lekan, Nancy Hoffart și Stephen Mackler.
Mai multe detalii în: Studiu de caz
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii