Conferința științifică „In memoriam Valeriu Ghereg”
- 108 просмотров
Cadrele didactice, studenții și rezidenții și-au prezentat lucrările de cercetare în domeniul anesteziologiei în cadrul unei conferințe științifice de profil desfășurată la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Evenimentul este consacrat, în mod tradițional, ilustrului medic, savant și profesor - Valeriu Ghereg.
„Conferințele în care studenții și rezidenții au posibilitatea de a-și prezenta lucrările sunt foarte puține, dar acestea sunt binevenite, pentru că tinerii acumulează experiență atât în efectuarea unei cercetări, cât și în prezentarea acesteia”, a menționat Serghei Șandru, șef catedră Anestezie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”. Profesorul a mai subliniat că anul acesta, pentru prima dată, au participat cu lucrări științifice și asistenții medicali din domeniul ATI, dar pe viitor speră ca vor adera și alți lucrători medicali.
Oaspetele de onoare al evenimentului, profesorul Gabriel Gurman de la Facultatea de Științe ale Sănătății a Universității Ben Gurion din Negev, Israel, a ținut o lecție interactivă pentru studenți și rezidenți privind principiile specialității Anesteziologie și reanimatologie, care s-a bucurat de aprecierea publicului. Profesorul este an de an alături de specialiștii noștri la acest eveniment și ne-a împărtășit că se simte ca acasă la fiecare vizită.
Ioana Grigoraș, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, șef clinică Anestezie-Terapie Intensivă, Institutul Regional de Oncologie Iași, România, a venit cu aprecieri privind activitatea desfășurată de Catedra de anestezie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”, ca fiind foarte dinamică și inovativă atât în practica clinică, cât și în educația medicală continuă. „Fiecare vizită a mea la Chișinău mi-a relevat progresele pe care le-a înregistrat învățământul în anestezie și terapie intensivă din Republica Moldova, în mod constant”, a mai declarat profesorul Ioana Grigoraș.
Mediciniștii au participat la manifestare pentru a acumula experiențe noi, în special din practica internațională. Alina Postolachi, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină nr. 1, a menționat că a aflat lucruri foarte interesante despre pregătirea pacienților pre și postoperator: „În prima fază, pacienții se pregătesc pentru operație cu băuturi dulci, iar în cea de-a doua se recomandă să nu se mai aplice drenurile, care este o metodă tradițională pentru noi și pe care ar trebui să o schimbăm”, ne-a relatat studenta.
Managementul corect al cazurilor clinice a constituit un subiect interesant pentru tinerii cercetători. Mihai Androci, rezident în anul I la Anestezie și reanimatologie a fost motivat de prezența oaspeților de peste hotare, care au o experiență frumoasă în spate și care au prezentat cazuri clinice interesante. Tânărul a fost interesat în special de protocolul ERSA, de identificarea morții cerebrale la pacient, de alimentația pacientului înainte de operație precum și de alte subiecte abordate pe parcurs.
La conferință au fost prezentate 16 lucrări, dintre care 12 din Republica Moldova și 4 din România. Acestea au fost apreciate de o comisie formată din cinci persoane, cadre profesoral-didactice din țară și de peste hotare. Misiunea acestora a fost să evalueze fiecare lucrare în parte. În final, au fost selectate două cele mai bune lucrări, una realizată de studenți și alta de rezidenți. Prima va fi premiată cu posibilitatea de a participa la Congresul studenților și tinerilor medici MedEspera, iar cea de-a doua - la Congresul internațional al Societății de Anestezie și Terapie Intensivă din România, care va avea loc la Sinaia.
Manifestarea științifică a fost organizată de Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg” și cea de Anestezie și reanimatologie nr. 2 a Universității noastre.
[nggallery id=331]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii