Competiție în simulare, în premieră, la USMF ”Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 78
Echipa „4 Lives” a învins în competiția educațională SimOlympic 2015, desfășurată în premieră la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.
Competiția s-a dat între patru echipe, formate din 5 studenți din anul VI de studii. Aceștia au acționat în situații de urgență simulate pe manechine de fidelitate înaltă. Pe lângă faptul că au fost nevoiți să ia cele mai bune decizii pentru a rezolva cazul, mediciniștii au demonstrat și cât de bine lucrează în echipă.
”Capacitățile care au fost apreciate a fost abilitatea de a lucra în echipă, comunicarea, managementul cazului, interpretarea rezultatelor, conduita ulterioară, toate abilitățile pe care trebuie să le aibă un student la medicină”, a afirmat Andrei Romancenco, director CUSIM. ”Pentru studenți este o competiție foarte atractivă deoarece le dă posibilitatea de a se afirma”, a mai adăugat directorul.
Ștefan Șestacov, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1, ne-a mărturisit că a fost foarte motivat să participe la această competiție, care reprezintă o experiență utilă pentru viitorul specialist, îi oferă posibilitatea să ia decizii, să-și depășească emoțiile și să reacționeze mai efectiv în situații critice, de urgență. ”În medicină, lucrul în echipă înseamnă foarte mult. Aici trebuie să existe o bună conlucrare. Fiecare trebuie să cunoască care e rolul lui și ce are de făcut, să existe o sincronizare între acțiuni, toate acestea având ca scop îmbunătățirea stării pacientului”, a spus studentul.
”Această competiție ne-a ajutat să învățăm că atunci când sunt delegate toate funcțiile și există o bună comunicare - lucrul merge mult mai eficient”, a spus Diana Rotaru, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1.
Membrul juriului, Alexandru Corlăteanu, conferențiar universitar la Disciplina de pneumologie și alergologie, Departamentul Medicină Internă, ne-a declarat că echipele s-au prezentat foarte bine, având în vedere faptul că este pentru prima dată când studenții aplică cunoștințele teoretice în practică, în cadrul unui concurs. ”În orice echipă există un lider, care conduce toată acțiunea. Acesta face planul de diagnostic, cel de intervenție și de tratament, iar acțiunea propriu-zisă îi pregătește pe tineri pentru activitatea clinică”, a declarat conferențiarul universitar.
Pentru anul viitor, echipa câștigătoare „4 Lives”, din care fac parte Cristina Vladicescu, Anatolie Mititelu, Cristina Ștepa și Ana Clima, va participa la Global SimOlympic - jocuri olimpice în simulare desfășurate la nivel internațional, desfășurate în cadrul conferinței Societății Europene de Simulare.
SimOlympic a fost compusă din două semifinale și finala mare, și este o noutate educativ-competițională pe plan național, inspirată din practica internațională. Concursul a fost organizat de CUSIM în colaborare cu Asociația Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină și Societatea pentru Simulare Aplicată în Medicină din Moldova, și este consacrat aniversării a 70-a de la fondarea USMF ”Nicolae Testemițanu”.
[nggallery id=283]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii